Volumul „Ce a rămas din tot ce a fost. Povestea nespusă a Ninei Moica” a fost lansat luni, 15 septembrie 2025 la București, în Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Evenimentul special, a cărei înregistrare integrală o puteți urmări aici, a fost moderat de Nona Ropotan (bookhub.ro) și s-a bucurat de prezența personajului central al cărții, Nina Moica (președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România), de prezența extraordinară a lui Dan C. Mihăilescu și de cea a celor doi editori ai cărții, Alin Mureșan și Clara Mareș (Centrul de Studii în Istorie Contemporană).
Între timp, cartea a fost nominalizată la prestigiosul Premiu „Monica Lovinescu”, acordat de Fundația Humanitas „Aqua Forte“ și susținut de compania Dedeman. Spre deosebire de majoritatea premiilor existente în prezent, care privilegiază beletristica, Premiul „Monica Lovinescu“ este dedicat cărților de nonficțiune din zona umanistă și unor demersuri intelectuale de anvergură. Volumul este apărut sub egida Centrului de Studii în Istorie Contemporană și a beneficiat de sprijinul Episcopiei Greco-Catolice de Oradea.
Adolescenta învinuită de uneltire antistatală deținea două atuuri invincibile. O zestre genetică axată pe trei virtuți redutabile: buna cuviință, buna credință și buna dispoziție, plus, grație purității vârstei, o perspectivă eminamente virginală asupra lumii, o sfială feciorelnică prin a cărei grilă este incapabilă să vrea răul și gata mereu să se deschidă către slujire, altruism și rezistență prin inocență. […] Perspectiva eminamente virginală a eroinei, de care pomeneam, asimilarea comprehensivă a tuturor temperamentelor, acțiunilor conflictuale și acomodarea sincer empatică cu suferința, plus sagacitatea și plasticitatea portretistică a naratoarei conferă lecturii noblețe, demnitate, pitoresc, totul însumându-se în șlefuirea de sine a personajului.
Dan C. Mihăilescu (Orizont)
Cel mai impresionant aspect al acestei cărți provine nu din acumularea înspăimântătoare de atrocități, ci din atitudinea eroinei. Lipsește cu desăvârșire autocompasiunea, aceasta fiind înlocuită de obsesia vinei de a le fi făcut rău celor dragi, tatălui și mamei. Întrebarea cutremurătoare a tatălui, pusă atunci când și el fusese arestat: „Ce ai făcut, Nina?“, constituie lait-motivul tragic al unei mărturisiri ce atinge, adeseori, adâncimile tragediei. […] Demnitatea, mândria înnăscută, lipsită de stridență, absența resentimentului, calmul, conștiința unei certe superiorități morale au ajutat-o pe Nina Moica să parcurgă infernul generat politic cu o admirabilă seninătate. Toate acestea transformă mărturia ei în una din cele mai cutremurătoare depoziții privitoare la demonismul ideologiei comuniste.
Mircea Mihăieș (România literară)
Nina Moica recunoaște că la început, singură, rezistă doar evadând în mintea ei, imaginându-și tot felul de lucruri pe care avea să le facă într-o zi, confecționarea de coșuri din răchită apare ca un eveniment pozitiv, care dă un minimum de sens trecerii timpului. Spune că, spre deosebire de cele adulte, ea nu apucase să aibă amintiri. Ca și în confesiunile altor foști deținuți politic, Nina Moica își revizitează această vârstă dintre 15 și 21 de ani cu o anumită detașare. Nu uită nimic, dar rămâne profund umană. Nu judecă pe nimeni, e doar mâhnită să descopere cine a turnat-o, și în pușcărie, și în viața după eliberare. Viață marcată de două căsnicii eșuate, sărăcie multă și, mai ales, de stigmatul de fost deținut politic. Și o mai mâhnește că experiența ei e minimalizată de unii oameni.
Serenela Ghițeanu (Revista 22)
